|















|
Presa si articole - Dr.Andrei Lazar
Se spune despre ochi ca exprima ceea ce sufletul nu poate, iar despre buze ca vorbesc în locul sufletului. Carnoase, senzuale, voluptoase, machiate, naturale sau expresive, buzele sunt cele care redau cel mai bine arta seductiei, cuceresc si farmeca în acelasi timp. În general, cea mai rapida solutie de a fi detinatoarea unor buze gen Angelina Jolie ar fi un creion pentru conturul buzelor, putin lip-gloss si un pic de pudra.
Daca nu e suficient, masura radicala ar fi “injectarea”.

Temporar sau permanent?
De la an la an numarul cererilor de marire a buzelor este în crestere. Numai în acest an la Cabinetul de Chirurgie Estetica a dr. Andrei Lazar s-au prezentat aproximativ 40 de persoane care au vrut sa-si mareasca buzele. “Acest numar este relativ mic în comparatie cu Bucurestiul, unde sunt 40 de cereri pe saptamâna”, explica medicul. Astfel, cele care doresc buze mai mari sunt nevoite sa scoata din buzunar între 200-270 de euro pentru o injectare de scurta durata si peste 500 de euro pentru o injectare permanenta.
Cum se face
Daca v-ati hotarât sa faceti o asemenea interventie, nu trebuie sa va îngrijorati sub nici o forma pentru ca asa-zisa operatie de marire a buzelor nu implica durere si se poate face sub anestezie locala. “Marirea buzelor poate fi permanenta sau temporara, asta depinde de dorinta fiecareia”, a precizat dr. Andrei Lazar, adaugând ca injectarile permanente pot fi periculoase pentru ca sunt facute cu silicon sau cu hidroxiapatita si pot da nastere unor granuloame. “Cu toate ca dorinta majoritatii femeilor este sa faca un implant permanent, de-a lungul timpului s-a observat ca implanturile resorbabile sunt mai putin riscante. Sunt neplacute pentru ca substanta folosita trebuie reîmprospatata la 3 - 6 luni, însa sunt mult mai sigure”, a conchis dr. Andrei Lazar. În cazul maririi de scurta scurta durata a buzelor, de la 3 pâna la 6 luni, injectarile se fac cu colagen si nu dau nastere la nici o complicatie.
-------
O marire de buze de 1 ml costa mai putin fata de o marire de 3 ml, de exemplu. Însa, în cazul în care optati pentru cea de-a doua varianta, trebuie sa aveti în vedere faptul ca aceasta se administreaza la fiecare 7 zile, pâna se va ajunge la rezultatul dorit, deci necesita mai mult timp.
Andrei Lazar - Articol |